Veste proastă pentru naționala României, venită de la FIFA

Veste proastă pentru naționala României, venită de la FIFA
Publicat: 13/08/2014, 16:49
Actualizat: 13/08/2014, 23:22

„În demersurile făcute pentru ca jucătorul Kehinde Fatai să poată deveni eligibil la nivelul primei reprezentative de fotbal a României, Federația Română de Fotbal a cerut un punct de vedere al FIFA. Forul internațional a trimis o scrisoare semnată de Marco Villiger, Director of Legal Affairs, și Omar Ongaro, Head of Players” Status, în care se arată că această variantă nu pare posibilă, câtă vreme «la momentul primei apariții într-un meci internațional din cadrul unei competiții oficiale pentru una din echipele reprezentative ale Nigeriei, jucătorul nu deținea încă cetățenia română»”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, la începutul lunii august, că atacantul nigerian al echipei Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, va susține interviul pentru obținerea cetățeniei române până la meciul cu Grecia, astfel încât fotbalistul să fie apt de joc. „În ceea ce privește selecția lui la echipa națională, doar selecționerul poate răspunde. În ceea ce privește dobândirea de către Fatai a cetățeniei române, pot să vă asigur de tot sprijinul Ministerului de Justiție să îl avem încă de la începutul lunii septembrie, pentru că avem meciul cu Grecia, pentru ca Fatai să îndeplinească procedurile administrative, privind acel interviu pentru acordarea cetățeniei române”, a spus Burleanu.

Dosarul depus de Astra Giurgiu pentru obținerea cetățeniei române de către fotbalistul nigerian Kehinde Fatai va fi analizat în viitoarea ședință a Comisiei de Cetățenie, din cadrul Ministerului Justiției, a declarat, la 1 august, pentru MEDIAFAX, ministrul secretar de stat în MTS, Carmen Tocală.

În toamna anului trecut, la solicitarea expresă a selecționerului Victor Pițurcă, Federația Română de Fotbal ceruse Ministerul Tineretului și Sportului să înceapă demersurile de acordare a cetățeniei de onoare jucătorului nigerian Kehinde Fatai, pentru ca acesta să poată fi folosit în barajul de calificare la Cupa Mondială, pierdut în fața naționalei Greciei. În cele din urmă, din cauza timpului scurt de acomodare pe care Fatai l-ar fi avut la lot, selecționerul Victor Pițurcă a renunțat la ideea naturalizării în regim de urgență a atacantului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×